Bun venit in Comuna Deda

Structura

Secretar: DANIELA ULESAN

Adresa:
Telefon: Serviciu: 0265-556312, Mobil: 0733-082.482, Website: deda.sibiuonline.com/

Starea civilă: Căsătorit, 1copil
Naţionalitate: Română

PRINCIPALELE ATRIBUŢII ALE SECRETARULUI PE BAZA LEGII 215/2001

 

Art.85.- (1) Secretarul îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii principale:
a) participă în mod obligatoriu la sedinţele consiliului local,
b) coordonează compartimentele şi activitatile cu caracter juridic, de stare civilă, autoritate tutelară şi asistenţă socială din cadrul aparatului propriu de specialitate al consiliului local,
c) avizează proiectele de hotărâre ale consiliului local, asumându-şi răspunderea pentru legalitate acestora, contrasemnând hotărârile pe care le consideră legale,
d) avizează pentru legalitate dispoziţiile primarului,
e) urmăreşte rezolvarea corespondenţei în termenul legal,
f) asigură îndeplinirea procedurilor de convocare a consiliului local şi efectuarea lucrărilor de secretariat,
g) pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local,
h) asigură comunicarea catre auturităţile, instituţiile şi persoanele interesate a actelor emise de consiliul local sau de primar, în termen de ceel mult 10 zile, daca legea nu prevede altfel,
i) asigură aducerea la cunoştintă publică a hotărârilor şi dispozitiilor cu caracter
normativ,
j) eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului local, în afara celor cu caracter secret, stabilit potrivit legii,
k) legalizează semnaturi de pe înscrisurile prezentate de parţi şi confirmă autenticitate copiilor cu actele originale, în condiţiile legii,
(2) Secretarul poate coordona şi alte servicii ale aparatului propriu de specialitate al autoritaţilor administraţiei publice locale, stabilite de primar.
(3) Secretarul indeplineşte şi alte atributii prevazute de lege sau însărcinări date de consiliul local sau primar.
Art.86.– Eliberarea din funcţie, precum şi sancţionarea disciplinară a secretarului se fac de catre prefect, numai la propunerea consiliului local,adoptată cu votul a cel puţin doua treimi din numărul consilierilor in funcţie, ca urmare a iniţiativei primarului sau a unei treimi din numarul consilierilor, pe baza concluziilor reieşite din desfăşurarea unei cercetari administrative.

Funcţionari publici

Nr. crt. Nume, prenume Funcţia
1. Andron Maria Contabil şef 
2. Szekely Crina Monica  Inspector superior
3. Curta Iosif  Referent registru agricol
4. Paşcan Ioan 
Inspector superior
5. Toncian Vlad Consilier asistent
6. Motoc Maria Inspector principal
7. Iusan Adriana Inspector principal
8. Cadar Horatiu Inspector debuntant
9. Stefan Camelia Inspector principal
10. Groza Daniel Petru Inspector asistent

Comments are closed.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close